Secolul fanariot (1711/1714 - 1821)

Contextul instaurării domniilor fanariote:

      • Acțiunile antiotomane ale lui Dimitrie Cantemir și Constantin Brâncoveanu determină sultanul să renunțe la domniile pământene.
      • Sultanul numește domni fanarioți (dintr-un cartier constantinopolitan – Fanar), inițial de origine română, ulterior numai greci.
      • Primul domn fanariot: Nicolae Mavrocordat (Moldova – 1711, Țara Românească – 1716).

Caracteristici ale perioadei fanariote

      • Aspecte negative:
      • Numirea domnului direct de către sultan → reducerea autonomiei interne;
      • Desființarea armatei proprii a principatelor;
      • Creșterea fiscalității pentru a susține obligațiile față de Imperiul otoman;
      • Domnii scurte și instabile;
      • Grecizarea boierimii și creșterea numărului de dregători;
      • Pierderea unor teritorii: Banat și Oltenia (Imperiul habsburgic) și Basarabia (Imperiul țarist);
      • Aspecte pozitive:
      • Principatele române nu devin pașalâcuri otomane;
      • Pătrunderea elementelor occidentale;
      • Înființarea primelor consulate la București și Iași;
      • Deschiderea spre cultură și reforme legislative – Codul lui Calimachi și Legiuirea Caragea;
      • Apariția partidei naționale, care cere revenirea la domniile pământene;

Domni fanarioți reprezentativi:

      • Constantin Mavrocordat – a domnit de 6 ori în Țara Românească și de 4 ori în Moldova.
      • Alte familii fanariote:
        • Calimachi, Caragea, Ipsilanti, Șuțu, Movilă, Racoviță, etc.

Sfârșitul domniilor fanariote:

      • Revoluția lui Tudor Vladimirescu (1821) – deși înfrântă, a avut ca urmare înlăturarea domniilor fanariote și se reintroduc domniile pământene:
        • Ioniță Sandu Sturdza în Moldova.
        • Grigore Dimitrie Ghica în Țara Românească.
Domnitori fanarioți