Revoluția franceză.
De la supus la cetățean (I)

Vechiul Regim

      • În sec. XVIII, Franța era o monarhie absolută, cu regele deținând întreaga putere.

      • Societatea era împărțită în trei „stări”:

        • Starea I: clerul (fețele bisericești), scutit de impozite.

        • Starea a II-a: nobilii, privilegiați și scutiți de impozite.

        • Starea a III-a: restul populației (97%), foarte diversă social, plătitoare de impozite și fără drepturi politice.

      • Această organizare socială este numită Vechiul Regim.

Cauze ale Revoluției franceze:

      • Nemulțumiri sociale și răspândirea ideilor iluministe au alimentat dorința de schimbare.

      • Greșelile economice, cheltuielile curții regale și războaiele pierdute, au agravat criza financiară.

      • În acest context, regele Ludovic al XVI-lea a convocat Adunarea Stărilor Generale (5 mai 1789) pentru a stabili noi impozite.

Izbucnirea Revoluției:

      • Starea a III-a s-a rupt de celelalte două și a format Adunarea Națională Constituantă, cu scopul elaborării unei Constituții.

      • 14 iulie 1789: Asaltul închisorii Bastilia – simbolul începutului Revoluției și al sfârșitului absolutismului.

      • Revoltele s-au extins în toată Franța, iar țăranii au atacat castelele și au incendiat registrele feudale.

Schimbări revoluționare majore:

      • Desființarea privilegiilor stărilor I și a II-a (4–5 august 1789).
      • Adoptarea Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului (26 august 1789), care a proclamat egalitatea și drepturile cetățenești.
      • Transformarea francezilor din supuși în cetățeni cu drepturi recunoscute prin lege.

Franța devine monarhie constituțională (1791):

      • Adoptarea Constituției din 1791: Franța devine monarhie constituțională, cu separarea puterilor în stat.

      • Regele păstrează puterea executivă, iar puterea legislativă este exercitată de o Adunare aleasă prin vot cenzitar.