Iluminismul - rațiune, drepturi, implicarea oamenilor în viața publică
Trecerea de la credință la rațiune, în înțelegerea lumii:
În Evul Mediu, cunoașterea se baza pe credință și tradiții religioase.
În Epoca Modernă, științele (matematica, fizica, astronomia, biologia) au promovat ideea că natura poate fi înțeleasă prin rațiune.
Contribuția savanților și a academiilor:
Savanți: Isaac Newton (care a cercetat mișcarea corpurilor – mecanica) și Christiaan Huygens (a realizat prima descriere a sistemului solar).
Iluminismul (Epoca Luminilor):
În secolul al XVIII-lea, în Europa (Franța), a apărut un nou mod de gândire bazat pe rațiune și educație, care susținea egalitatea în drepturi și se opuneau absolutismului și influenței Bisericii.
Astfel a fost scrisă Enciclopedia (Denis Diderot) – una dintre cele mai importante opere ale Iluminismului.
Drepturi și libertăți:
- Iluminiștii promovau drepturile fundamentale: dreptul la viață, libertate, egalitate în fața legii, liberă exprimare și toleranță religioasă.
- Gânditori precum Voltaire, Montesquieu și Jean-Jacques Rousseau au avut un rol important în propagarea acestor idei.